Dorințe...

   N-am știut niciodată ce vreau de la viață, și totuși m-am trezit în fiecare moment al zilei dorindu-mi fel și fel de lucruri. Mi-am dorit zâmbete pentru cele mai triste chipuri, lumină pentru cei care s-au pierdut în întuneric, voce pentru cei fără glas, speranță pentru cei care văd doar jumătatea goală a paharului, pierzându-se în transparența apei ce-l umple... Mi-am dorit să străbat toate drumurile posibile pentru a găsi o casă fiecărui suflet pierdut și trist. Mi-am dorit ploi torențiale de iubire, cât mai crâncene, încât să spele orice urmă de ură și dușmănie. Și mi-am dorit ca toți banii din lume să se transforme în bunatate… și apoi să fim cu toții bogați, cât mai bogati…
  Și totusi… Mi-am dorit să țip când toți în jurul meu șoptesc, să clădesc un imperiu când toți se ascund în colibele lor din paie. Mi-am dorit să luminez cerul noaptea când stelele se sting și să vopsesc în verde orice colț uscat din Univers. Mi-am dorit armonie în timpul războiului, în mână să ținem flori, nu arme, iar la final, în locul unui morman de cadavre, să avem o grădină imensă și impresionantă.
   Iar într-un final, îmi doresc să iau toată durerea din lume asupra mea, să mă refugiez în acel imperiu, și să tip…