Simt o răceală în sufletul meu. O simt de câţiva ani buni, însă acum a crescut în dimensiune şi simt cum mă cuprinde în totalitate. Încerc să plâng, să mă descarc... Dar tot ce obţin este un strat subţire şi argintiu pe retină. Un şerveţel nu poate şterge asemenea lacrimi.
"Am nevoie de căldură." - îmi tot repet. Dar oare căldura nu m-ar topi de tot, evapora?! Încerc să ignor toate aceste gânduri, nu îmi pasă. Am să iau o lumânare. Ce poate fi mai potrivit?
O iau, o apropii de ochi şi în scurt timp... văd lacrimi, văd... văd întuneric... Nu mai văd!
