Îmi place să scriu, să compun. Printre rânduri mă pierd, dar în acelaşi timp mă regăsesc. Mă simt utilă. E doar o amăgire! Nu sunt folositoare prin faptul că îmi arunc gândurile, cu ajutorul tastaturii, într-un chenar alb. Dar dacă asta vreau să cred, cine o să mă pişte pentru a mă trezi? Şi de ce ar face asta?
Prezenţa mea în lumea reală ar fi mai deranjantă decât cea în lumea virtuală. Şi cum aş putea deranja dacă abia îmi fac cunoscută prezenţa în acest Univers? Nu ştiu, poate aberez. De fapt... da, aberez.
