Îmi pare rău, Moșule...

    De-a lungul timpului am auzit că toți îți afirmă, sau îți neagă existența. Eu știu că vreau să cred în ceva, în perioada asta, și am ales să cred în tine. 

   Ideea cum că ai oferi cadouri tuturor copiilor din lume într-o singură noapte mă inspiră. Aș vrea să am bunătatea ta... 

   Dar îmi pare rău să îți spun că, din punctul meu de vedere, ești cea mai singură persoană pe care o cunosc. Îți ascunzi tristețea sub acea barbă kilometrică, și cicatricile sub acel costum roșu. Ești popular, toată lumea te știe și te apreciază dar, realmente, nu ești dorit decât o singură seară pe an. Iar în celelalte seri te îneci în tristețe, solitudine și depresie. Barba ta e albă, dar nu de la bătrânețe, ci de la miile de lacrimi vărsate de-a lungul anului. Plângi pentru că lumea are așteptări de la tine, copiii au așteptări de la tine, iar tu te simți mai gol decât un brad în luna iunie. 

   Acum a trecut Crăciunul, iar numele tău nu se mai citește pe buzele nimănui, iar tu o să te închizi în casa ta friguroasă așteptând ca lumea să te dorească din nou... anul viitor. 

   Da, Moș Crăciun, am aflat că tu ești trist... deoarece, în fiecare an, în seara de 24 decembrie, nu-ți dorești nimic altceva decât, ca pe unul din cadourile pe care le ai în sac, să fie scris și numele tău. 

Cine sunt eu?

    Cred că... sunt acea persoană ce glumește în prostie, ce-și flutură zâmbetul cu mândrie în cele mai neașteptate momente, dar își varsă umoarea asupra tuturor celor apropiați exact atunci când nu trebuie. 

    Sunt fata pe care o vezi dar nu o observi, pe care o atingi dar nu o simți, pe care o auzi dar nu o asculți, iar dacă o asculți... nu o înțelegi. Sunt fata pe care o compătimești, dar nu o poți ajuta; fata care spune că nu are nevoie de salvare, dar țipă după ajutor în fiecare seară când se pierde în întunericul camerei. Sunt fata pe care o vezi zâmbind la un fulg ce-i umezește palma, care se oprește pe stradă în luna decembrie la fiecare instalație de la orice fereastră, și se bucură pentru familiile pe care le luminează. 

    Sunt fata care merge pe drumuri necunoscute ore în șir, singură, doar pentru a găsi stări și sentimente pe care nici nu știe dacă le-a avut vreodată, sau dacă le-a avut și le-a pierdut...  

    Sunt acea fata pe care tu o consideri slabă, influențabilă, pierdută, ștearsă... Dar nu mă  judeca... Întărește-mă! Ajută-mă să-mi găsesc drumul! Dă-mi culoare... Oferă-mi, măcar anul ăsta, Crăciunul fericit pe care l-am pierdut demult...