Mă simt ca un obiect. O jucărie prea uzată să mai ofere vreo anumită satisfacție.
Mă simt ca un pom toamna, părăsit de tot ceea ce îl proteja și îi oferea companie.
Mă simt ca o gară părăsită, cu un tren fantomă și doar umbre ale pasagerilor.
Mă simt ca o gumă mestecată atât de mult timp, încât și-a pierdut aroma și acum își găsește locul pe talpa unui pieton.
Mă simt ca soarele care este dorit doar într-o anumită perioadă a anului.
Mă simt ca o melodie ascultată iar și iar până rămâne uitată în playlist.
Mă simt ca un cer noaptea lipsit de stele, în liniștea vântului.
Mă simt ca o mașină veche, uitată în întunericul garajului.
Mă simt ca un nor negru, urât de toată lumea și dorit doar în zilele secetoase.
Mă simt ca un tricou demodat, lăsat în fundul unui sertar învechit.
Mă simt ca un strop de apă căzut pe asfalt într-o zi caniculară.
Mă simt ca un rând pe foaie... capabil să transmită emoții, să influențeze idei, să schimbe vieți... dar în pericol de a fi șters cu doar o radieră.
