Mereu am urât schimbările... şi, oarecum, am urât şi existenţa posibilităţii de opta pentru ce îţi dictează raţiunea sau, poate, lipsa ei. Alegerile mereu reprezintă un pas important în viaţa mea, în viaţa oricui. Am ales, încă de la început, un drum în viaţă... un drum la magazin, la şcoală, la muncă, iar acel drum îl urmez cu statornicie. De ce să mă avânt în necunoscutul unei alte căi?! De ce să urc un deal când pot să-l ocolesc?! În fond, destinaţia este aceeaşi. De ce să îmi contemplu chipul în geamul reflectorizant de la chioşcul din colţ, când figura-mi emoistă arată la fel de cadaverică şi în termopanul magazinului de vis-a-vis?! În esenţă, e acelaşi lucru. De ce să mă împiedic de altă piatră când, celei în care mă poticnesc în fiecare zi, îi cunosc deja etimologia şi toate scobiturile vizibile şi nevizibile?! Într-un final, tot o piatră este. Sau... nu?Adevărul e că... nu e acelaşi lucru. Până şi cele mai asemănătoare lucruri se vor diferenţia. Mie îmi este teamă de tainele necunoscutului, de acele poteci inexplorate, de... NOU.
În consecinţă, am să ocolesc dealul la nesfârşit, am să-mi glorific expresia mediocră în termopanul precizat şi am să mă împiedic de piatră imperfectă cu structură cristalină în fiecare zi, pentru că urăsc schimbările, sau, poate, doar nu îmi sunt comode. Nu îmi poate reproşa nimeni această lipsă de pofta pentru înlocuire, schimbare, pentru că, cu siguranţă, majoritatea dintre voi simt şi gândesc la fel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu